Ce se înțelege prin acreditare?
În contextul Europass, prin acreditare se înțelege garanția calității sau acordarea unei autorizații în favoarea unei organizații sau a unei calificări. O instanță de acreditare în contextul Europass poate fi utilizată pentru a specifica informațiile cu privire la două tipuri de acreditare.
- Autorizație instituțională: garanția calității și/sau autorizarea la nivel de organizație. Aceasta implică o autorizație pentru ca instituția să funcționeze (de exemplu, eliberarea unui certificat de calificare) și este acordată de autoritățile publice sau de reprezentanții acestora.
- Acreditarea programului/calificării: autorizația de a furniza un program/de a elibera o calificare specifică. Descrie o procedură de autorizare aplicată la nivelul unuia sau mai multor programe/calificări. Aceasta implică faptul că instituția este abilitată să ofere anumite programe/calificări, autorizația fiind acordată de autoritățile publice sau de reprezentanții acestora.